doingword.com

Extrasul de cont de pe luna aprilie si Hoarirea Consiliului Director prin care sunt primiti mem

May 17th, 2007

Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti va prezinta extrasul de cont de pe luna aprilie si Hotarârea Consiliului Director prin care sunt primiti membrii din luna aprilie.

Prin acest demers, continuam sa dam dovada de deplina transparenta în ceea ce priveste fondurile Asociatiei, pentru a va putea convinge de seriozitatea acestui proiect. Orice întrebari sau nelamuriri pot fi adresate pe sectiunea speciala de discutii din forum.

O precizare se impune: pe luna aprilie s-au efectuat cheltuieli care nu apar evidentiate în aceste acte. Este vorba de cheltuielile cu legitimatiile de membru (aproximativ 400 RON) si de cei 200 de metri pe pânza de la meciul cu Dinamo. Banii au fost suportati de unii din membrii fondatori, întrucât din motive obiective nu au putut fi scosi la acea data din contul AISS. Ei vor aparea ca atare cel mai probabil în extrasul lunii mai, când vom prezenta, desigur, si chitantele justificative!

Decizia CD privind admiterea de noi membri

Extrase de cont pe luna Aprilie

Partea 1, Partea 2, Partea 3

Categoria: Uncategorized

  • Pagini

  • Arhiva